Instalare
Acest echipament are o funcție de compensare a tensiunii, mulțumită căreia poate funcționa normal,
chiar și în cazul unor variații de tensiune de până la 15% din tensiunea nominală.
Pentru a reduce căderile de tensiuni în cazul în care se utilizează cabluri de alimentare lungi, vă
recomandăm să utilizați cabluri de alimentare cu o secțiune mare a firului. În cazul în care cablul de
alimentare este prea lung, acest lucru poate influența arcul electric și alte funcții, motiv pentru care
vă recomandăm să utilizați lungimea recomandată de cablu.
1. Asigurați-vă că gurile de aerisire nu sunt acoperite sau blocate.
2. Conectați în mod corespunzător carcasa la circuitul de alimentare cu un cablu a cărui secțiune este
de cel puțin 6 mm2. Metodă: conectați punctul de împământare din partea din spate a aparatului la
circuitul de împământare, sau asigurați-vă că punctul de împământare al circuitului de alimentare
este conectat în mod corespunzător. Din motive de siguranță puteți utiliza simultan ambele metode.
3. Conectați cleștele de masă și cablul de împământare în mod corespunzător, conform imaginii de
mai jos. Mai întâi, asigurați-vă că cleștele de masă este conectat în mod corespunzător la cablu și că
acesta este conectat la rândul său la conectorul rapid, apoi cuplați conectorul rapid la priza polului
negativ „-”. Rotiți mufa în sensul acelor de ceasornic.
4. Conectați mufa rapidă a circuitului de retur la priza polului pozitiv „+”, rotiți mufa în sensul
acelor de ceasornic, prindeți piesa de prelucrat cu cleștele de masă.
5. Aveți grijă la polaritatea cablurilor de alimentare! Aparatul de sudură cu curent continuu poate fi
conectat în două moduri: polaritate normală și polaritate inversă;
-Polaritate normală: conectați cleștele de sudură la polul negativ, piesa de prelucrat la polul pozitiv.
-Polaritate inversă: conectați cleștele de sudură la polul pozitiv, piesa de prelucrat la polul negativ.
Selectați metoda de conectare în funcție de cerințele procesului, în cazul în care selectați metoda
incorectă de conectare, acest lucru va duce la formarea unui arc instabil, a unor scântei de mari
dimensiuni, a unei suduri necorespunzătoare, etc. În momentul în care se produc aceste fenomene,
schimbați modul de conectare a polilor.
6. Conectați cutia de distribuție corespunzătoare în funcție de tensiunea de alimentare a aparatului de
sudură. Nu alimentați aparatul cu o tensiune incorectă. Asigurați-vă că deviațiile tensiunii de
alimentare se află între limitele acceptabile.
Operare
1. Poziționați butonul de alimentare în poziția „ON”, pe afișaj este prezentată tensiunea, ventilatorul
aparatului va începe să funcționeze.
2. Utilizați un curent și o putere corespunzătoare grosimii piesei de prelucrat, a diametrului
electrodului de sudură și a cerințelor procesului.
3. Prindeți electrodul de sudură în cleștele de sudură, în acest moment aparatul este în pregătit
pentru sudură MMA.
În cazul în care piesa de prelucrat se află la o distanța prea mare de aparatul de sudură
(50-100 m), cablul secundar (cablul de sudură și cablul de masă) este mult mai lung. În
acest caz, selectați un cablu cu o secțiune mai groasă pentru a reduce căderile de
tensiune.